COVID 19 | Acțiune de verificare a respectării legislației in Braila
În ziua de 3 august a.c., poliţiştii brăileni împreună cu reprezentanţi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Brăila și polițiști locali au desfăşurat acţiuni de verificare la mai multe societăți comerciale, precum și în mijloacele de transport în comun și în cele cu regim de TAXI, de pe raza municipiului Brăila, având ca principal obiectiv siguranța cetățenilor, în contextul prevenirii răspândirii COVID - 19.
Totodată, poliţiştii brăileni au acționat, pe raza întregului județ, pentru prevenirea faptelor antisociale, menţinerea ordinii şi siguranţei publice și pentru combaterea producerii accidentelor rutiere grave.
Aceștia au verificat 13 societăți comerciale, au legitimat 59 de persoane și au controlat 67 de vehicule, dintre care 62 de mijloace de transport în comun și taxiuri.
Cu această ocazie au fost constatate 23 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 8.000 de lei.
Dintre sancțiunile aplicate:
- 14 au fost pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, 6 fiind aplicate mijloacelor de transport în regim de TAXI (3 conducătorilor auto și 3 pasagerilor);
- 1 la Legea 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice;
- 3 la Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi.
- 4 sancțiuni potrivit O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice;
- 1 la un alt act normativ.
De asemenea, polițiștii brăileni, împreună cu polițiștii locali au acționat și în mijloacele de transport public de persoane de pe raza municipiului, având ca principal obiectiv siguranța cetățenilor, în contextul prevenirii răspândirii COVID - 19.












Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu